Un comentariu

Amintiri din școala vieții: Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu

Aș dori să-ți repet acest învățământ: că e bine să te integrezi peisagiului și să te armonizezi în toate, ca să-ți cânte ființa de puterea acestui pământ și să simți că te adaogi neamului tău…

Cine e atent vede și aude pururi altceva; fiecare fracțiune a vieții își scimbă perspectivele necontenit – și în sine, și în raport cu noi.

Lângă zvonul neostenit al apelor, au împietrit tăcerile.

Sunt, într-adevăr, în natură, lucruri curioase, care te pun pe gânduri. E un fel de cumpănă înțeleaptă în toate.

Comicul e un vițiu omenesc; animalele pun în actele lor numai seriozitate.

După jertfe, vine răscumpărarea și biruința celor buni.

Orișice jertfă își are răslata.

Acolo unde s-au adunat bunurile și puterea, stau stăpâni demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii.

Nu dați poporului vostru legi și leacuri aduse de la alții.

Și împăratul e supus legii oamenilor de rând.

Cine nu se pune pe sine jertfă pentru credință nu-i vrednic să ție în stăpânirea sa noroadele; e mai puțin decât cel din urmă mișel.

Dacă puterea domnească nu se așază pe dreptate, atuncea e ca și cum s-ar așeza pe năsip.

Lucrurile sunt schimbătoare în țara asta și oamenii sunt deprinși cu amestecurile de soare și zloată ca în zilele de aprilie.

Noi, domnii și stăpânitorii de noroade, trebuie să urmăm pilda soarelui, dând în fiecare zi căldură și lummină fără a primi. Rânduiala noastră nu-i fără noimă.

Și bucuriile, și desmierdările voievozilor, zice Măria Sa Ștefan Vodă, trebuiesc să fie puține și ascunse. Având toate sub dreapta lor, nu le au pentru sine.

Așa-i dat țării aceștia și norodului din țara asta, să aibă hodina vântului și tihna valurilor.

Fiind pământean drept din neam în neam, am urmat legea inimii răzășilor și moșnenilor noștri și n-am cunoscut ura, ci numai dragostea în formele ei multiple, fie pentru semenul meu, fie pentru trecut, fie pentru datină, fie pentru acest pământ pentru care au suferit și au luptat generațiile anterioare.

În ceea ce privește sufletul, adică scânteia divină care ne-a fost hărăzită, trebuie să ne întoarcem cătră morminte, dând samă părinților noștri de depozitul sacru pe care ni l-au lăsat.

Minunile nu s-au istovit, nici or să se istovească în acest colț de lume.

Bune sunt toate ale vieții, dar cu măsură.

Dorințele mari de multe ori au răspunsuri neașteptate.

Sunt în viața asta întâmplări cu totul neobișnuite, care se înșiră unele după altele ca metaniile; par fără noimă și totuși au o orânduire ascunsă.

Și-un fir de iarbă își are rădăcina lui.

Adevărul ocărăște pe meșterii și meseriașii cei mincinoși care nu se țin de cuvânt, schimbă lucrurile cele bune pe cele rele și ce e bun trag către dânșii.

Așa fac oamenii cei înțelepți, pentru mântuirea sufletelor lor. Ca să scape de primejdii de moarte, nu le este jale, nici le pare rău de toată avuția lor, numai să scape din mâinile tălharilor și ale vrăjmașilor și să-și mântuiască sufletele de la moarte.

Cine va gândi altuia rău neapărat îi va veni și lui osânda.

Dacă atârni de altul, ești sclavul lui…

Nimeni să nu se apuce de a face ceva mai înainte de a se gândi unde va ieși.

Suntem oameni și toate cele omenești nu ne sunt străine.

Binecuvântată este muierea ce-și cinstește soțul.

Dacă n-ar fi muierile cu rânduială și cumințenie, ce s-ar face țara?

Tot ce nu-i asemănător nu se poate întovărăși.

Noi n-avem alta de făcut decât să murim pentru legea noastră.

Cu răbdare și iubire, se pot face toate…

Omul nu poate trăi singuratic pe pământ.

Prietenia e floarea cea mai rară în lumea aceasta.

Lumea nouă a pierdut cheia semnelor tainice.

Dacă ai gură să întrebi, nimerești orișiunde.

Fără îndoială că cel mai bun semn al civilizației nu e tunul, nici trinitroglicerina, ci o vorbă de duh.

Vorbele trec; vor rămânea faptele să mărturisească…

Moartea nu-i decât un popas. Ceea ce pare un sfârșit nu-i decât alt început.

Cea mai mare învățătură este că numai cele spirituale durează într-adevăr.

Ceea ce este veșnic nu se poate clăti.

Ce-s războaiele? Ce-s averile? Ce-s boieriile? Deșertăciuni sunt, căci omu-i umbră care trece. Se cade să trăim întru duh.

Gândurile sunt cei mai harnici dușmani ai omului.

Înțeleptul nu se supără.

Omul înțelept se cuvine ca mai întâi să se gândească la sfârșitul lucrurilor și apoi să se puce să le facă.

Altceva mai de preț decât sufletul n-avem.

Bucuria sufletului nu se cumpără cu bani.

Căci numai din durere omul se înalță la o deosebită înțelegere, precum din moarte naște însăși viața.

Înnoirea sufletului omenesc nu se face decît cu durere.

Dar omul trăiește numai o clipă, iar Dumnezeu are veșnicia.

Fiecare vârstă își are paradisul ei, pe care îl pierde.

Într-adevăr, în vremea veche s-au întâmplat lucruri care astăzi nu se mai văd.

Lumea uită ades că tot ce-i pământesc și omenesc se ofilește.

Nimeni nu știe ce-i aduce ziua de mâne; ziua de mâni e, de multe ori, ziua morții.

Puterea omului e șubredă și timpul lui e mărginit.

Timpul curge; viața omului se poate opri în orice clipă.

Viața omului are numai o pimăvară.

Cine ucide om nu poate să scape de pedeapsă. Blăstămat este să fie urmărit și dat pe față. Dator este să-l urmărească omul; rânduit este să-l urmărească fiarele și dobitoacele.

De ce sufere nevinovatul, noi nu putem cunoaște în timpul nostru mărginit.

Numai un om care n-are nicio vină se poate teme așa de sabia dreptății.

Cartea nu-i rău lucru. M-am însoțit cu ea și cu pustia și am ajuns la liniște și înțelepciune.

Cărțile ne sunt prieteni statornici…

Cunoască-se că cea mai grea învățătură e cumpăna cumințeniei.

Folositoare sunt cunoașterile și învățăturile, dar, mai presus de ele, trebuie să aibă omul, în ființa lui, bună cumpănă a înțelepciunii și a inimii.

Ia din toate învățătura cea bună.

Învățătura filosofească e cu primejdie.

Mare năcaz este pentru om învățătura prea multă.

Omul cărturar este vistier desăvârșit.

Cea dintâi rânduială se cuvine să fie a credinții.

Când socoți că-i bine, atunci e mai rău.

Cu cât pătimește omul năcazuri și nevoi, cu atât mai mult învață.

Cu omul vrednic, eu nu mă tocmesc; mă duc cu el și la câștig, și la pagubă.

Gândește-te la toate câte ai îndurat și la toate câte sunt legate de trecătoare măriri, de înfățișări mincinoase și vorbe sterpe; te vei, părăsi, poate, de ele, căutând tihna înțelepciunii, adică libertatea. Pe de o parte, aceasta este o moarte, pe de alta, începutul altei vieți.

Ferice de acela ce ascultă de părintele lui.

Înțelepciunea ta să fie fapte, nu vorbe.

Nu crede tot ceea ce auzi și tot ceea ce vezi.

Nu-ți pară rău că ești bun.

Părintele care nu-și ceartă copilul de mic și nu-l pedepsește pentru toată greșala lui, acela e ca și când i-ar pune singur juvățul în grumaji și l-ar trage la spânzurătoare.

Puține să vorești și cu măsură și multe să asculți, și înțelepțește să urmezi.

Să fii limpede și mlădios ca izvorul și tot așa de stăruitor.

Se cuvine ca cei ce pot să ajute și să sprijinească pe cei neputincioși, ca și lor să le fie bine și spre folos.

Vai celui ce zice bunului că este rău și răului că este bun.

Reclame

One comment on “Amintiri din școala vieții: Mihail Sadoveanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: